A intrat cu mașina în gard!O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale!

Așa cum v-am informat, cu puțin timp în urmă la Boteni a avut loc un aacident de circulație.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii
din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 67 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 723, din direcția Boteni spre Văleni,  județul Dâmbovița, pe fondul altor preocupări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.
Din eveniment a rezultat rănirea pasagerei dreapta față din autoturism, femeie de 64 de ani, din Pitești, care a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursa Articolului

Leave a Reply