Taximetrist și clienți sancționați contravențional

La sfârșitul săptămânii trecute, un echipaj mixt format dintr-un polițist din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și un jandarm argeșean, au depistat un bărbat de 56 de ani, din același

municipiu, care conducea un taximetru pe str. Negru Vodă din municipiul Câmpulung, în timp ce transporta patru persoane.

Atât conducătorul auto, cât și ceilalți patru ocupanți, dintre care trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, precum și un minor de 13 ani, nu purtau masca de protecție.
Totodată, aparatul de taxat nu se afla în poziția ocupat.
În urma celor constatate, a fost sancționat contravențional conducătorul auto, cu amendă în valoare totală de 500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi, și a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, cei trei pasageri majori au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.500 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Reamintim că scopul acțiunilor polițiștilor, alături de celelalte structuri care acționează în sistem integrat, este ca *cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor cu caracter medical*, privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.
Vă rugăm să conștientizați *importanţa măsurilor necesare în contextul situației epidemiologice actuale şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus*. Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare cetățean, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.

Sursa Articolului

Leave a Reply