Totul despre Coyote, noua dramă de acţiune cu Michael Chiklis în rolul principal

Popularul actor Michael Chiklis, laureat cu Globul de Aur pentru Cel mai bun actor pentru serialul The Shield, revine în atenţie cu o nouă dramă captivantă, Coyote.

Serialul se concentrează pe Ben Clemens, un grănicer american de la graniţa cu Mexicul a cărui misiune a fost, timp de 32 de ani, să se asigure că niciun imigrant ilegal nu ajunge în SUA. În urma unui concurs de împrejurări, Clemens ajunge să lucreze exact cu oamenii pe care până acum şi i-ar fi dorit departe de ţara lui, iar asta îl va face curând să-şi pună sub semnul întrebării atât perspectiva asupra lumii, cât şi loialităţile.

Pe lângă Chiklis, în serial apar actori precum Juan Pablo Raba (Peppermint, Narcos), Adriana Paz (The Empty Hours), Kristyan Ferrer (Sin Nombre, 600 Miles), Julio Cedillo (Sicario, The Bridge), Cynthia Kaye McWilliams (Bosch, Nashville), Octavio Pisano (iLove, If Loving You is Wrong) şi Emy Mena (El Suspiro del Silencio).

De producţia serialul este răspunzătoare Michelle MacLaren, a cărei carieră în televiziune cuprinde titluri precum Breaking Bad, pentru mulţi unul dintre cele mai bune seriale din toate timpurile. MacLaren a regizat episoade din The Walking Dead şi Urzeala tronurilor, a fost producător executiv pentru The Deuce şi celebrul X-Files şi se poate lăuda cu două trofee Emmy (din nu mai puţin de şase nominalizări) pentru Breaking Bad. 

Pentru proiectele ei a mai primit un premiu Christopher, un trofeu Critics’ Choice, un trofeu Edi, două premii ale Asociaţiei Criticilor de Televiziune din SUA şi două nominalizări la Premiile Asociaţiei Producătorilor de la Hollywood, premii care în fiecare an prevestesc aproape la sigur câştigătorii Premiilor Oscar.

Michael Chiklis este cel mai bine cunoscut pentru rolul poliţistului Vic Mackey din serialul The Shield, care i-a adus pe lângă Globul de Aur şi un premiu Emmy pentru Cel mai bun actor principal într-un serial dramatic. L-am mai văzut în rolul lui Tony Scali din drama cu poliţişti The Commish şi a apărut în rolul lui The Thing în cele două filme Fantastic Four (2005, 2007) realizate deceniul trecut. L-a interpretat pe Jim Powell în serialul de comedie SF No Ordinary Family, iar în serialul cu supereroi Gotham, inspirat de benzile desenate cu Batman, l-a interpretat pe Nathaniel Barnes.

Primul sezon din Coyote se va lansa la o dată pe care o vom anunţa ulterior.

Coyote este produs de Michelle MacLaren, cunoscută pentru Breaking Bad şi The Walking Dead

Source

Leave a Reply