The Devil All the Time: diavolul e de fapt ignoranţa

Având în vedere grămada de staruri de pe afiş, violenţa explicită şi povestea în care binele şi răul se confruntă sângeros, filmul The Devil All the Time/Întotdeauna diavolul are toate şansele să atragă atenţia românilor începând de miercuri, când se lansează pe platforma Netflix, la doar câteva zile după o lansare restrânsă în cinematografele americane. Cinemagia a văzut filmul şi îţi poate spune mai jos ce ne-a captivat pe noi la această poveste sumbră ce se desfăşoară la jumătatea secolului trecut într-o zonă săracă a statului Ohio.

Este de ajuns să citeşte numele oraşului în care are loc acţiunea, Knockemstiff (în traducere foarte liberă, Trăsneşteiînmoalelecapului), ca să îţi dai seama că ce urmează s-ar putea să nu-ţi alimenteze speranţa în umanitate. Ignorăm pentru o clipă cronologia alambicată a filmului pentru a spune că totul începe când tânărul soldat Willard (Bill Skarsgård) se întoarce din Al Doilea Război Mondial şi îşi depăşeşte experienţele cumplite de pe front printr-o aplecare aproape obsesivă spre religie. Într-o zonă afectată de sărăcie cumplită, Willard pare să meargă pe calea cea bună când se însoară cu Charlotte (Haley Bennett) şi cuplul îl are pe micul Arvin. Ani mai târziu îl vom reîntâlni pe Arvin la adolescenţă, interpretat de un Tom Holland gata să uite de rolul lui Peter Parker şi exuberanţa sa blajină din producţiile Marvel.

Problema noastră cu acest film este încăpăţânarea cu care foloseşte răutatea oamenilor pentru a-şi înconjura eroii pozitivi cu provocări mai mult decât sinistre. Această omniprezenţă a răului ar funcţiona mult mai bine într-un serial fantastic şi este de ajuns să ne uităm doar o clipă în filmografia lui Bill Skarsgård pentru a descoperi Castle Rock, serialul inspirat de scrierile lui Stephen King, unde actorul de origine suedeză interpretează un personaj mai mult decât misterios. Ceea ce funcţionează într-un astfel de serial doar cu greu poate fi convingător într-un film aşa-zis realist, unde răul de-abia aşteaptă să-şi ivească creştetul, cu diverse chipuri şi acţiuni meschine.

Ce reuşeşte The Devil All the Time să facă este să sublinieze că nu diavolul este de vină pentru ororile care împânzesc ecranul, ci oamenii. Şi uneori nici măcar oamenii, ci mai degrabă sărăcia şi ignoranţa lor, gata să-i facă să caute alinare într-o religie înţeleasă prost, dominată de mentalităţi “ochi pentru ochi” şi răfuieli pornite din mai nimic. Violenţa şi abuzul de putere capătă atâtea feţe în acest film regizat de Antonio Campos, iar momentele de violenţă explicită se acumulează cu atâta rapiditate, încât aproape îşi copleşesc (dacă nu chiar resping) privitorul. Nu ajută deloc faptul că multe din aceste personaje sunt interpretate de actori cunoscuţi precum Robert Pattinson şi Sebastian Stan, Jason Clarke sau Riley Keough.

Este simplu să te uiţi la The Devil All the Time doar pentru dozele de adrenalină şi răfuielile brutale. Poate că totul se întâmplă departe, atât în spaţiu cât şi în timp, dar este oare atât de greu să ni-l imaginăm pe poliţistul corupt interpretat de Sebastian Stan tăind şi spânzurând sub o altă înfăţişare în cine ştie ce sat din România? Sau pe preotul lui Robert Pattinson profesor în cine ştie ce seminar unde tineri care ar trebui să-şi cultive vocaţia preoţiei descoperă subit că superiorul lor are alte vocaţii? Sau predicatorul lui Harry Melling să fie atât de departe de România, ţara în care o tânără cu probleme psihice a fost exorcizată până a murit, subiect explorat de filmul lui Cristian Mungiu După dealuri?

Poate că obsesia pentru rău a poveştii este neverosimilă, dar o dată ce începi să te gândeşti la ea descoperi că se poate întâmpla oriunde şi oricui, păstrând proporţiile. Asta a salvat filmul lui Campos de o respingere categorică, cel puţin din punctul nostru de vedere, mai ales când te gândeşti că o dată ce-ai dat “play” te aşteaptă nu mai puţin de 140 de minute (prea multe, dacă ne întrebi pe noi) de excese de toate felurile.

Source

Leave a Reply