FSLI: Școlile se vor inchide, iar cursurile vor avea loc în scenariul

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a precizat într-un comunicat dat publicității că explozia cazurilor de îmbolnăviri în tot mai multe școli din România va provoca închiderea a tot mai multe unități de învățământ.
Din păcate, însă nici la aceasta oră, după prima săptămână din noul an școlar, unitățile de învățământ nu au fost dotate cu infrastructura necesară: lipsesc din multe localități tabletele pentru elevi și cadre didactice, precum si conexiunea la internet a școlilor. În aceste condiții cursurile nu pot avea loc, iar elevilor li se încalcă un drept fundamental, acela de a beneficia de acces la educatie”, se arată în comunicatului remis de FSLI.
Mai mult, organizația apreciază că sute de mii de elevi sunt în pericol să nu poată participa la cursurile online.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția tuturor instituțiilor statului responsabile cu buna desfășurare a procesului instructiv-educativ din unitățile de învățământ din România că riscăm să ajungem într-un blocaj! Explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe școli din România ne aduce în fața unei situații pe care guvernanții ar fi trebuit să o anticipeze: școlile se vor închide, iar cursurile vor avea loc în scenariul roșu, respectiv în mediul online.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită implicarea Guvernului pentru rezolvarea scăpărilor legislative din cauza cărora profesorii și elevii pot deveni victime ale coronavirusului.”

Sursa Articolului

Leave a Reply