Niculescu: „Jucătorii sunt motivaţi să câştige acest meci!”

Antrenorul principal al echipei noastre, Claudiu Niculescu aşteaptă primul succes al echipei în meciul de la Tg Jiu, cu Pandurii.

„I-am avertizat pe jucători toată săptămâna, că nu ne aşteaptă un meci uşor. Nu trebuie să facem greşeala să tratăm lejer meciul. Este o partidă grea şi pentru că noi nu traversăm o perioadă foarte bună. Am convingerea că vom reuşi să câştigăm şi că vom sparge gheaţa la victorii. Avem nevoie ca de aer de punctele puse în joc şi sînt convins că dacă vom câştiga lucrurile vor reveni la normal şi echipa va creşte de la meci la meci.

În cele patru partide de până acum, au fost cazuri în care unii din cei nou veniţi nu au fost cu pregătirea fizică 100%, dar şi lipsa de omogenitate şi-a spus cuvântul. Jucătorii noi, s-a văzut că de la etapă la etapă au crescut… Pentru ce vrem noi trebuie timp, dar noi nu avem timp. Rezultatele de până acum sunt obţinute din cauza lipsei omogenităţii şi lipsei pregătirii fizice a unora. Uşor uşor însă se vor regla lucrurile. Toţi băieţii sunt motivaţi, chiar dacă nu ne-a căzut bine înfrângerea cu Metaloglobus, şi sunt pregătiţi să dea 100% pe teren” a spus Claudiu Niculescu.

Sursa Articolului

Leave a Reply